Societate

Vin utilaje noi la UM Sadu. “Uzina va avea viitor”

Uzina Mecanică Sadu va fi dotată, pentru prima dată, după zeci de ani, cu utilaje noi. Echipamentele ar putea ajunge în luna decembrie.

Fabrica de armament de la Bumbești-Jiu are, în prezent, probleme din cauza lipsei contractelor. Situația aceasta se va îndrepta, cel târziu în prima parte a anului viitor, după ce Uzina Mecanică Sadu va primi primele utilaje noi. Acestea ar urma să ajungă în luna decembrie sau în ianuarie.

“În prezent, ne confruntăm cu lipsa de contracte și comenzi. Parțial, avem de lucru, dar sunt vești foarte bune ca urmare a demersurilor făcute de noi și întâlnirile cu ministerele de resort, cu primul ministru, Ministerul Apărării Naționale. Se pare că lucrurile ar fi într-o direcție bună. Începând din februarie-martie, Uzina Mecanică Sadu va avea viitor, va avea contracte și comenzi. Suntem într-o licitație cu Ministerul Apărării Naționale. Sperăm ca pe anumite produse să câștigăm acele licitații. Până la 1 martie, va trebui să ne descurcăm, după care vom intra pe făgașul normal, uzina având un viitor.

La sfârșitul acestui an, în luna decembrie, vom aduce primele utilaje pe investiții care sunt pe parte de încărcare, urmând ca, în perioada următoare, să reușim să rezolvăm și partea de uzinat produse. Oricum, angajamentul de plată e făcut. Utilajele sunt spre finalizare. Rămâne doar să vedem perioada în care apar în curtea unității. Eu cred că, în decembrie, ianuarie, utilajele vor fi în curtea unității. Atunci, ne vom putea descurca altfel. Cu o tehnologie nouă crește productivitatea muncii, scad costurile”, afirmă liderul sindical din cadrul UM Sadu Marius Borcan.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button