Ceferiștii amenință cu proteste
Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România are în vedere participarea în luna mai la mai multe mitinguri de protest, în urma măsurilor luate de conducerea CFR Călători.
Federația a remis miercuri un comunicat de presă în care condamnă un așa-zis plan de măsuri luat de managmentul CFR Călători, plan care nu a fost anunțat public.
„Planul de măsuri al CFR Călători pe anul 2025 aprobat tacit de Ministrul Transportatorilor si Infrastructurii nu stabilește exact ce se va întâmpla cu cei peste 10.500 de angajați ai CFR Călători, respectiv câți vor fi concediați colectiv și la câți va continua să scadă veniturile lunare în anul 2025.
Nu se stabilește exact câte trenuri de călători zilnice ale CFR Călători se vor mai anula în anul 2025, dacă ARF își permite să nu dea compensatia ce a fost trecută în Legea Bugetului de Stat pe anul 2025”, spune Federația.
„O altă problemă este preluarea/trecerea angajaților dintr-o structură veche existentă în altă structură nouă ce se va înființa, ținând cont că sunt trecute deja structurile noi și în CCM-ul actual al CFR Călători, în vederea continuării cu diminuarea veniturilor lunare în anul 2025 la majoritatea angajaților în comparație cu anul 2024. Altă mare problemă feroviară (va fi – n.red.) dacă CFR Călători nu primeste în anul 2025 compensația reală, respectiv cea trecută în Legea Bugetului de Stat pe anul 2025”, spune comunicatul.
Aceasta va duce la anularea trenurilor de călători din Obligatia de Serviciu Public a CFR Călători pe anul 2025, concomitent cu concedieri colective la sfârșit de an 2025.