Societate

Vești proaste pentru gorjeni. Cresc tarifele la gunoi

Directorul Serviciului Județean de Gestionare a Deșeurilor și Activităților de Salubrizare Gorj, Luis Popa, anunță că, de la 1 ianuarie, vor fi majorate tarifele pentru colectarea deșeurilor.

Autoritățile județene poartă negocieri cu firma Polaris în ceea ce privește majorarea tarifelor pentru colectarea gunoiului. La discuții urmează să participe și primari care fac parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în domeniul serviciilor publice de Salubrizare Gorj. Potrivit directorului Serviciului Județean de Gestionare a Deșeurilor și Activităților de Salubrizare Gorj, Luis Popa, tarifele la gunoi nu vor mai fi de 8 lei de persoană, ci 9 sau chiar 10 lei. “În principiu, vor crește tarifele la salubrizare. Nu o să mai fie tarifele de anul acesta. Anul acesta, avem 8 lei de persoană. Chiar în această perioadă ne aflăm într-o negociere cu operatorul de salubrizare. Vedem după această negociere care va fi tariful. Ce pot să spun, e că nu va mai fi 8 lei, vedem dacă va fi 9 sau 10 lei. La această negociere va participa operatorul de salubrizare și reprezentanții ADIS Gorj, din care facem parte noi, partea executivă, și vor fi și câțiva reprezentanți din partea administraților publice locale, adică primari, ca să nu fie discuții”, a conchis Luis Popa.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button