Capela dintr-un sat din Gorj, ridicată din ruină după ani de procese și blocaje!
Reprezentanții Primăriei comunei Ciuperceni au anunțat finalizarea lucrărilor la capela din satul Vârtopu, un proiect considerat esențial pentru comunitatea locală și marcat de numeroase dificultăți de-a lungul anilor.
Construcția a început în urmă cu mai mult timp, însă lucrările au fost abandonate după ridicarea pereților la roșu și realizarea unui planșeu care, ulterior, s-a prăbușit.
Proiectul a rămas blocat ani la rând, perioadă în care au existat procese în instanță, apeluri, sesizări și măsuri dispuse de instituțiile centrale.
La finalul anului trecut, autoritățile locale, împreună cu preotul paroh din Vârtopu, au decis reluarea investiției. Proiectul tehnic a fost refăcut integral, cu respectarea tuturor fazelor de execuție și a cerințelor impuse de inspectoratele centrale, pentru a asigura conformitatea și siguranța construcției.
În paralel, administrația locală a precizat că și capela din satul Ciuperceni se află în faza finală de execuție, iar cea din satul Strâmba Vulcan este în etapa de proiectare.
Autoritățile și-au asumat ca, până la finalul anului în curs, toate cele trei parohii din comună să beneficieze de astfel de construcții.






