Va fi redeschisă mina de grafit de la Baia de Fier? “Există dubii în acest sens”
Senatorul AUR Gorj, Ionuț Sandu, are dubii că mina de grafit de la Baia de Fier va fi deschisă, deși Comisia Europeană a alocat 200 de milioane de euro pentru reluarea activității miniere.
Ionuț Sandu a făcut, săptămâna trecută, o declarație politică, de la tribuna Senatului, pe tema redeschiderii minei de grafit de la Baia de Fier. Senatorul AUR Gorj a precizat că are dubii că unitatea va fi redeschisă, invocând în acest sens “incompetența” miniștrilor Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, respectiv Energiei, Sebastian Burduja. O altă problemă ar fi, în opinia sa, lipsa forței de muncă specializate.
“Politica sinucigașă a guvernelor de după 1990 de a închide minele din România reprezintă o mare piedică în dezvoltarea economică a țării. În regiunile în care mineritul reprezenta una dintre ramurile economice de bază, această strategie a adus cu sine și multă sărăcie. Județul Gorj este un exemplu de autosabotaj. Privind prin această prismă, perspectiva redeschiderii minei de grafit de la Baia de Fier devine o oportunitate unică pe care nu trebuie să o ratăm. Dincolo de cele 200 de milioane de euro aprobați de Uniunea Europeană, pentru acest proiect, redeschiderea carierei de suprafață Ungurelașu și a minei de la Cătălinu, închise în urmă cu 2 decenii ar putea contribui la regenerarea unei părți a județului Gorj, altfel văduvită de investiții. Condiții este evident ca proiectul să se implementeze cu adevărat și există dubii în acest sens, data fiind incompetența dovedită atât a ministrului Proiectelor Europene, Marcel Boloș, cât și a ministrului Energiei, Sebastian Burduja. O a doua problemă semnificativă ține de lipsa forței de muncă specializată. Odată cu disponibilizările masive de după a doua jumătate a anilor 90 facultățile de mine au fost fie închise, fie cum e cea în cazul celei de la Petroșani, a devenit o Cenușăreasă. Chiar dacă se folosesc utilaje moderne, acum, tot avem nevoie de specialiști, de oameni care să știe meserie. De aceea, pentru proiectele miniere de viitor ar fi nevoie de o implicare și de Ministerul Educației în așa fel încât să putem extrage aceste resurse ale subsolului”, a conchis parlamentarul AUR.
Ionuț Sandu speră ca în cazul în care se va resdeshide mina de grafit de la Baia de Fier să nu fie exportat ci valorificat tot în județul Gorj prin realizarea unei fabrici de baterii.