Unul dintre cele mai mari laboratoare de droguri sintetice din România a fost anihilat de DIICOT
Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii DIICOT – Structura Centrală au descoperit în județul Brașov un laborator ilegal de producție a drogurilor de mare risc, considerat printre cele mai mari identificate până acum în România.
Două persoane, în vârstă de 36 și 55 de ani, sunt cercetate pentru tentativă de trafic de droguri de mare risc. Anchetatorii susțin că, începând cu aprilie 2025, cei doi ar fi amenajat un depozit în care pregăteau producerea de metamfetamină și MDMA. Au fost achiziționate cantități uriașe de precursori chimici necesari sintezei acestor substanțe interzise.
În urma perchezițiilor domiciliare, autoritățile au găsit echipamente industriale și substanțe chimice în cantități impresionante: 50 kg de clorhidrat de calciu, 75 kg de sodă caustică, 800 litri de acid fosforic, alcool izopropilic, PMK ethyl glycidate, recipiente industriale, reactoare, generatoare, saci cu pulberi colorate suspecte.
Totodată, au fost identificate urme de substanțe, înscrisuri și alte probe relevante.
Intervenția autorităților a avut loc înainte de începerea propriu-zisă a procesului de producție, oprind astfel lansarea drogurilor în rețelele de trafic.
Anchetatorii subliniază că, până la o decizie definitivă, persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.