Societate

Ministrul Energiei, critici la adresa CJ Gorj: Demersul este populist

Ministrul liberal al Energiei, Virgil Popescu, consideră populist demersul Consiliului Județean Gorj făcut către guvern prin care a cerut includerea amenajării hidroenergetice Valea Sadului în lista proiectelor finanţate prin REPower EU.

Virgil Popescu a reacționat după ce Consiliul Judeţean Gorj a înaintat, săptămâna trecută, o adresă către Guvern, Ministerul Investiţiilor Europene şi Ministerul Energiei, prin care solicită includerea proiectului de investiţii „AHE a Râului Jiu pe sectorul Valea Sadului – Vădeni” în lista proiectelor finanţate prin REPower EU. Ministrului Energiei i se pare o solicitare populistă. Virgil Popescu spune că o astfel de investiție nu este o prioritate pentru minister, având în vedere că, în urmă cu peste 30 de ani, nu a fost gândită pentru a produce energie electrică. „Investiţia de la Valea Sadului este una de amenajare hidroenergetică de 3 trepte (…) total putere instalată este pe medie de 20 MW, maxim poate să fie 50 MW. Valoarea investiţiei neactualizate la nivelul anului 2010 este de 2,5 miliarde de lei, adică peste 500 de milioane de euro. Este evident, cum a fost ea gândită în anul 1989, că această amenajare hidroenergetică nu avea funcţia principală de producere de energie electrică, avea alte funcţii de irigaţii, de protejare împotriva inundaţiilor. Este clar că domeniul de responsabilitate al Ministerului Energiei pe această amenajare nu este prioritar. Autorităţile locale nu trebuie să se limiteze la o hârtie către Ministerul Energiei şi de aceea am spus că mi se pare un joc populist să trimiţi la Ministerul Energiei o hârtie pentru o investiţie de ce nu e prinsă în capitolul Energie, pentru că, din punct de vedere al eficienţei pe energie, este clar că nu se justifică. Energiile regenerabile sunt definite ca microhidrocentrale sub 10 MW, iar această are trei trepte, toate sunt sub 10 MW. Eu cred că preşedintele Consiliului Judeţean, poate şi cu primarul municipiului Târgu-Jiu să meargă la Ministerul Mediului, la Ministerul Agriculturii şi să discute foarte serios acest lucru acolo, noi venim şi susţinem partea de energie, dar pe zonă, astfel încât să ne încadrăm în nişte parametri şi o valoare a energiei pe MW astfel încât să fie sustenabilă”, a declarat Virgil Popescu, sâmbătă, la Târgu-Jiu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button