News

Un tenor român a căzut de la înălțime în timpul repetițiilor pentru un spectacol

Tenorul Octavian Ene a suferit un accident chiar în timp ce repeta pentru spectacolul ”Romeo și Julieta”. Iubitul Danielei Nane a urmat instrucțiunile regizorului, fără să bănuiască o secundă că ar putea să se pună în pericol.

El a sărit de la 3 metri. În urma săriturii, acesta s-a accidentat atât de grav, încât a fost nevoie de transportul său la spital.

”La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul subunității, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind un bărbat, în vârstă de 26 de ani, actor în cadrul instituției respective. Din verificările efectuate, s-a stabilit că, în timpul repetiției pentru un spectacol, bărbatul ar fi sărit, conform scenariului, de pe o platformă de la o înălțime de aproximativ 3 metri, împrejurare în care s-ar fi accidentat la membrul drept inferior.”,  a precizat, într-un comunicat, DGPMB, potrivit adevarul.ro.

 

La fața locului a ajuns și echipajul SMURD, care l-a transportat pe Octavian Ene la spital. În urma mai multor investigații, medicii au ajuns la concluzia că tenorul a suferit o fractură de tibie și peroneu.

Octavian Ene a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgență din București, acolo unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. Potrivit declaraților unor surse medicale pentru Gândul, tenorul va avea nevoie de cel puțin 6 luni pentru a se recupera.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button