Eveniment
Un tânăr bucătar din Târgu Jiu și soția sa au MURIT în această după-amiază într-un grav accident pe austrada A1! Doi copii mici au rămas fără părinți!
Cunoscutul bucătar Alexandru Laurențiu Giurcă din Târgu Jiu, și soția sa Diana, au decedat, miercuri după-amiază, într-un accident care a avut loc pe autostrada A1 București- Pitești.
Potrivit ISU Dâmbovița, pompierii au intervenit în cazul unui eveniment rutier pe autostrada A1, km 74 sensul spre Pitești. La fața locului au intervenit Detașamentul Găești cu 1 autospecială pentru stingere cu modul descarcerare și p ambulanță SMURD și 2 echipaje SAJ DB. În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime. Dintre acestea două persoane încarcerate, inconștiente, care au fost transportate la spital și o persoană neîncarcerată, conștientă, care a fost transportată la spital.
Potrivit unor informații, victimele cumplitului accident sunt Alexandru Laurențiu Giurcă în vârstă de doar 31 de ani și soția sa Diana Giurcă în vârstă de 33 de ani, care, în ciuda eforturilor depuse de echipele medicale, au decedat. Cea de-a treia victimă, este copilul lor care a scăpat ca prin minune. Tânăra familie de târgujieni avea doi copii.