Un supermarket din România le-a pregătit clienților o mega-promoție: vouchere în schimbul sticlelor reciclabile!
Auchan se află printre supermarketurile de pe piața noastră, care îndeamnă românii să recicleze cât mai mult. Nu mai este niciun secret faptul că oamenii își pot duce pet-urile la reciclat și primesc înapoi un voucher pe care-l pot folosi la cumpărături. Acest sistem de reciclare a fost implementat la toate marile magazine din țara noastră.
Doar că, Auchan vine cu o ofertă de nerefuzat pentru clienți. Reprezentanții acestei companii au gândit o schemă interesantă, prin care le dau românilor încă un bonus, pe lângă voucherul pe care-l primesc la reciclare.
Este o promoție valabilă pentru următoarele 4 luni. Concret, până pe data de 15 septembrie, clienții își pot duce sticlele de plastic, și nu numai, la reciclat, la Auchan, și dacă scanează cardul de fidelitate la aparatele RVM de colectare, atunci primesc garanția de 0,5 lei per ambalaj, valabilă 12 luni, și ca extra se aleg și cu 0,1 lei per ambalaj. Ei bine, această sumă se poate aduna și crește, mai ales dacă clientul are o mulțime de sticle reciclabile.
Banii respectivi vor fi primiți sub formă de voucher, nicidecum cash. Toate magazinele Auchan au aparate RVM, unde oamenii se pot duce și pot recicla pet-urile pe care le au.
„Voucherul de fidelitate aferent beneficiului suplimentar de 0,1 lei/ambalaj cu simbol „Ambalaj cu garanție” poate fi folosit o singură dată, pe un singur bon fiscal pe care a fost scanat cardul de fidelitate MyCLUB Auchan sau MyBUSINESS CLUB Auchan pentru care a fost emis.
Voucherul disponibil in aplicația Auchan (secțiunea Vouchere) este valabil 3 luni de la emitere poate fi folosit pentru cumpărături în magazinele Auchan, ATAC și MyAuchan, cu excepția celor din stațiile Petrom. Voucherul poate fi cumulat cu alte oferte sau promoții, doar daca suma beneficiilor (reducere, voucher, bonus de fidelitate) acordate pentru un produs nu depășește prețul acestuia”, se arată în informarea făcută de reprezentanții Auchan.