EvenimentNews

Un șofer turmentat a făcut ravagii, azi-noapte, pe o stradă din Târgu Jiu: a lovit trei mașini și o remorcă!

Un bărbat de 43 de ani din Târgu Jiu a fost prins băut la volan după ce a provocat un carambol pe strada 23 August. Testul cu etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,89 mg/l.

“La data de 18 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au depistat un bărbat de 43 de ani, din localitate, care a condus un autoturism, pe strada 23 August, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,89 mg/l în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta fusese implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, pe aceeași stradă, rezultând avarierea a trei autoturisme și o remorcă.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autoturism, pe drumurile publice, sub influența băuturilor alcoolice”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button