Beat, fără permis și pe moped! Tânăr oprit de poliție în trafic, pe un drum din Scoarța

Un tânăr de 24 de ani din comuna Scoarța a fost prins de polițiști în timp ce conducea un moped fără a avea permis și cu o alcoolemie de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acum este cercetat penal pentru dublă infracțiune rutieră.
“La data de 21 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au depistat în trafic, un tânăr de 24 de ani, din comuna Scoarța, în timp ce conducea, pe raza localității, un moped, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,51 mg//litru alcool pur în aerul expirat.
Cu ocazia verificării în bazele de date a reieșit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





