News

Un român a fost împușcat de polițiștii, după ce a încercat să treacă ilegal Dunărea

Un bărbat din județul Teleorman a fost împușcat și se află în stare gravă, după ce, joi seară, a încercat să treacă Dunărea alături de fiul său pentru a lua lemne de foc.

Cei doi români, tată și fiu, au mers pe ostrovul bulgăresc pentru a fura lemne și au fost prinși de autoritățile bulgare.

„Ieri, 3 octombrie, în jurul orei 19.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu Măgurele au fost informați despre faptul că doi bărbați au trecut Dunărea și se află pe un ostrov bulgăresc. Întrucât unul dintre bărbați era rănit, polițiștii de frontieră împreună cu colegii de la ISU Teleorman s-au deplasat cu o ambarcațiune pe ostrovul bulgăresc.

Aceștia l-au preluat pe bărbat și l-au transportat la malul românesc, de unde a fost luat de o ambulață. În cursul acestei dimineți, în urma schimbului de informații cu omologii bulgari, aceștia ne-au transmis faptul că doi cetățeni români au trecut Dunărea pe un ostrov bulgăresc, cu un atelaj hipo, printr-o zonă unde apele fluviului sunt foarte scăzute”, a precizat Poliția de Frontieră Giurgiu într-un comunicat.

Polițiștii bulgari au tras mai multe focuri de avertisment, iar ulterior tatăl a fost împușcat și acum se află la o unitate spitalicească din municipiul București.

Fiul, în vârstă de 20 de ani, a fost reținut de autoritățile bulgare care cercetează evenimentul.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button