News

Un polițist de penitenciar a intrat în trei mașini, după ce i s-a făcut rău la volan

Un polițist de penitenciar din Vaslui a fost implicat într-un accident neobișnuit, seara trecută, pe o stradă din municipiu. Incidentul se putea transforma într-o adevărată tragedie, după ce bărbatului i s-a făcut rău la volan.

Șoferul de 35 de ani, angajat la Penitenciarul din Vaslui, tocmai ieșise de la serviciu. Potrivit polițiștilor, în zona Pieței Traian, bărbatul ar fi accelerat puternic, ajungând pe celălalt sens de mers. Din fericire, la momentul respectiv nu se deplasa niciun alt autoturism pe contrasens.

Însă, conducătorul auto s-a oprit în trei mașini care erau parcate în zona respectivă. La fața locului au ajuns polițiștii rutieri, dar și o ambulanță pentru a acorda îngrijiri medicale posibilelor victime.

Polițistul de penitenciar a declarat anchetatorilor că i s-ar fi făcut rău la volan, moment în care a ajuns pe celălalt sens de mers, arată Vasluianul.ro. Medicii chemați la fața locului l-au supus investigațiilor de specialitate.

Bărbatul a suferit un atac de panică, fiind vizibil afectat în urma accidentului. El a fost transportat la spital, pentru investigații suplimentare. Din primele date, se pare că nu ar avea probleme de sănătate.

Șoferul a fost testat pentru alcool, reieșind că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma accidentului, oamenii legii i-au suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button