News

Un pacient cu piciorul abia amputat a sunat la 112 și a cerut să-i fie adus membrul înapoi

Un caz mai puţin obişnuit a avut loc, în urmă cu câteva zile, pe una dintre secţiile celui mai mare spital din Botoșani. Unul dintre pacienții secției Chirurgie Generală a Spitalului Județean de Urgenţă a sunat la 112 chiar din salon.

Incidentul a avut loc pe secția de chirurgie generală a Spitalului Județean de Urgenţă. În vârstă de 60 de ani, un bărbat a fost internat pentru a i se amputa un picior din cauza unor afecțiuni medicale. După ce a fost supus intervenţiei traumatizante, bărbatul a fost internat într-unul dintre saloanele secţiei. Acesta le spunea cadrelor medicale că resimţea în continuare dureri la nivelul piciorului, deşi membrul nu mai era ataşat de corp. La un moment dat, acesta a realizat că nu mai avea un picior şi a suferit un şoc.

Pentru că nici nu avea telefon la el, bărbatul i-a luat telefonul vecinului de salon şi a apelat serviciul 112. Iniţial, dispecerii din serviciul de urgenţă au crezut că este vorba despre o glumă. Au observat, însă, că localizarea apelului era chiar la Spitalul Județean de Urgenţă. „Apelantul solicita să îi fie adus membrul înapoi. Membrul amputat. Reclama faptul că a fost deposedat de acesta”, a relatat un dispecer. Unul dintre asistenţii de salon a avut prezenţa de spirit şi a observat la timp că pacientul apelase 112. A luat telefonul şi le-a explicat dispecerilor că nu era vorba despre o farsă sau un pacient cu afecțiuni psihice.

Sursa – Monitorul de Botoșani

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button