Un oltean la un pas să ardă de viu în masina cu care a făcut accident
Un bărbat din Craiova poate spune că s-a născut a doua oară, după ce a fost la un pas de moarte și salvat de pompieri în ultimul moment.
Evenimentul rutier s-a produs în localitatea Măldăeni, județul Teleorman, marți, aproape de miezul nopții.
Aflat la volanul unui autovehicul, bărbatul care și-a văzut moartea cu ochii a lovit un cap de pod, iar mașina a luat foc în urma impactului.
“La sosirea salvatorilor s-a constatat că autoturismul intrase într-un cap de pod, conducătorul auto era încarcerat, conștient și cooperant, iar în partea din față a mașinii izbucnise un incendiu, flăcările ajungând chiar și în interiorul acesteia, existând riscul ca victima să sufere arsuri. Persoana rănită, un bărbat de circa 48 de ani, a fost salvată în ultimul moment de pompieri, atunci când focul ajunsese la nivelul încălțărilor sale.
A fost un efort considerabil al pompierilor roșioreni, care au acționat contracronometru atât pentru extragerea victimei din caroseria încarcerată, cât și pentru stingerea incendiului care punea în pericol viața salvatorilor și a persoanei rănite.
Bărbatul a fost extras în cel mai scurt timp posibil și predat echipajelor medicale, conștient și cooperant, însă cu multiple traumatisme. Acesta a primit primul ajutor calificat și a fost transportat de echipajul SAJ la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Incendiul a fost localizat și lichidat de pompieri în limitele găsite, aceștia continuând misiunea cu îndepărtarea resturilor de caroserie de pe carosabil, astfel încât traficul rutier să se desfășoare în condiții de siguranță”, informează ISU Teleorman.