Un nou dosar de pensionare, RESPINS pe Legea nr.74: LIDER: Cum putem renunța la proteste?
Casa de Pensii Gorj a respins dosarul de pensionare depus de o angajată a Termocentralei Rovinari, în vârstă de 58 de ani, cu o vechime de 39 de ani în producție, pe Legea nr.74/2022.
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, spune că Legea nr.74 nu recunoaște grupele de muncă după anul 2001, de aceea i-a fost respins dosarul de pensionare colegei sale. Liderul sindical susține că dacă Legea nr.197/2021 de reducere a vârstei pensionare la 52 de ani, după 25 de ani de vechime în producție, ar fi fost aplicată, salariata de la SE Rovinari ar fi ieșit deja la pensie. „Chiar în această dimineață (nr. miercuri), o colegă din Termocentrala Rovinari, care are 58 de ani, 39 de ani lucrați numai în producție, în Termocentrala Rovinari, la secția chimică, mi-a spus, că i-a fost respins dosarul de pensionare pe Legea 74, deoarece nu sunt recunoscute grupele de muncă lucrate după 2001. Și, culmea, că sunt locuri de muncă în termocentrale, dar și pe parte minieră, unde nici înainte de 2001 oamenii nu au fost încadrați în grupa a doua de muncă. Legea 74, pe care au dat-o și pe care o laudă atât de mult liderii politici și o parte din liderii de sindicat, nu face decât să ne întoarcă la grupele de muncă și să nu ia în considerare activitatea, așa cum spune Legea 197. Alaltăieri, ne-a mai murit un coleg, de 58 de ani, tot energetician, tot în producție, 40 de ani vechime și nu a mai apucat pensia. Nici el nu avea condiții de pensionare, pentru că era în activitate, nici măcar la pensie pe caz de boală sau în medical nu era. Și, atunci, cum putem renunța la proteste, pentru că, de acum încolo, încep să apară și deciziile de respingere pe această lege”, a conchis Manu Tomescu.