Un nou azil al groazei, descoperit în Voluntari – Oamenii erau ținuți în sere
Un nou azil de groază a fost descoperit tot în Voluntari. Oamenii erau gazduiți în sere.
S-a descoperit încă un centru de îngrijire de coșmar, noaptea trecută, în Voluntari, unde beneficiarii erau găzduiți în sere, în pofida caniculei recente.
Este vorba despre Centrul Sfântul Andrei din Voluntari, care funcționa ilegal, fără licență.
26 de persoane care se aflau în îngrijirea centrului au fost descoperite de autorități în condiții inumane, în serele situate în curtea clădirii. Toți au fost imediat duși la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Centrul a fost sigilat și proprietarii au fost sancționați cu o amendă de 10.000 de lei. În același timp, autoritățile au deschis și un dosar penal.
Investigațiile autorităților sunt în curs de desfășurare.
Poliția a oferit un comunicat de presă după descoperire: „La data de 27 iulie a.c., polițiștii din Ilfov au efectuat verificări la un cămin din Voluntari, unde funcționează o asociație, având ca obiect îngrijirea persoanelor vârstnice.
În cadrul verificărilor efectuate, asociația nu a putut pune la dispoziție o licență valabilă de funcționare.
În cadrul activităților, au fost informați reprezentanți ai Prefecturii Ilfov, precum și personalul specializat din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Ilfov, pentru luarea măsurilor legale din competență.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu, context în care au deschis un dosar de urmărire penală, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activități și vătămare corporală din culpă.
De asemenea, în cadrul verificărilor, polițiștii din Voluntari au aplicat o sancțiune contravențională, cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform art. 2, alin. 3 și art. 3, pct. 2 din H.G. 301/2012”.