Un fost deputat de Gorj anunță că a votat în străinătate pentru turul 2 al prezidențialelor, înainte de decizia CCR
Fostul premier Victor Ponta a anunțat astăzi că a votat. „Chiar dacă am fost degeaba, m-am făcut datoria de cetățean al României”, spune acesta, în contextul deciziei CCR.
Vineri, după ce s-au deschis secțiile de votare în Diaspora și CCR a anulat alegerile, Ponta a anunțat că și-a exprimat votul în străinătate.
„Eu am fost la vot ! Chiar daca am fost degeaba; mi-am facut datoria de cetatean al Romaniei! Am uitat insa ca “Romania Lucrului Bine Facut” a lui Klaus inseamna ca am ajuns in zona Venezuela”, scrie Ponta.
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD), a declarat vineri seară, la Antena 3, că în opinia sa Victor Ponta „va lua decizia care trebuie”, anume să demisioneze din partid după ce l-a votat pe Călin Georgescu în finala prezidențială.
„E un tip inteligent, cred că va lua decizia care trebuie, adică își va da demisia din PSD”, a declarat Toma. „A avut un mesaj foarte ciudat, a declarat că este cu Călin Georgescu. Este o situație care ar trebui să ne pună pe toți pe gânduri și Victor Ponta ar trebui să-și analizeze poziția”, a adăugat acesta.