Un cunoscut artist din Târgu Jiu a recunoscut că a suferit mult după fosta iubită asistentă TV
Cuza a mărturisit că încă are sentimente pentru Ramona Olaru. Cei doi au avut o relație care s-a încheiat cu trei ani în urmă. Fix când părea că relația lor devenea mai serioasă, au decis să meargă pe drumuri separate.
După despărțire, cei doi au continuat să lucreze împreună. Tânărul Cuza din Târgu Jiu a mărturisit că i-a fost destul de greu să lucreze cu fosta lui iubită la început, însă, după ce a reușit să treacă peste, au rămas buni prieteni.
Recent cei doi au fost invitați să facă un test poligraf în vlog-ul lui Selly și au ales să fie mai sinceri ca oricând.
“Pot să spun că o apreciez ca și colegă, discutăm o grămadă de chestii, dar la nivel de sentimente, în direcția unei relații, nu. A fost foarte greu la început să lucrez cu fosta, cred că și ei i-a fost la greu, dar oricum din start în capul meu a fost delimitarea și pe platou nu s-a simțit niciodată, cred eu și sper.
Îți dai seama că asta e opțiunea. Pe mine m-a salvat un gând, am avut la un moment dat un soi de revelație care m-a salvat de durere și de gânduri, pentru că a fost o relației faină între noi. Mi-am dat seama că poți să iubești un om și de la distanță și că nu trebuie să fii neapărăt lângă el să îl iubești. Ușor, ușor iubirea de la distanță se stinge”, a mărturisit Cuza în cadrul vlogului postat de Selly.
De ce s-au despărțit Ramona Olaru și Cuza
„Aproape de doi ani. O relație foarte frumoasă. Nepotrivire de caracter, la propriu. Aveam fiecare viziuni diferite, inclusiv despre masa asta. M-am îndrăgostit de opusul meu și fix asta a fost povestea. Aveam păreri diferite în aproape orice, lucru care a provocat conflicte. Niște neînțelegeri, niște confruntări, din nimicuri. Stăteam și ne contraziceam până când ne lua somnul. Cam asta a fost. Păstrăm legătura, ne vedem în fiecare duminică, lucrăm împreună în continuare. Relația a rămas una umană, una profesională și una de bun-simț și respect, chiar dacă intensitatea despărțirilor și suferința au fost puternice”, a povestit Cuza în cadrul unui podcast.