Eveniment

Nu mai vrea SCANDAL între directorii de școli și primari. Ce măsuri ia prefectul de Gorj

Prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu, speră ca în noul an școlar să existe o colaborare mai strânsă în primari și directorii unităților de învățământ.


Marcel Iacobescu vrea să poarte o discuție cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj și
, ulterior, cu primarii din județ pentru ca în anul școlar 2022-2023 să fie eliminate disensiunile dintre edili și directorii unităților de învățămțânt. Săptămâna viitoare, o comisie mixtă formată din reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control din județ vor începe verificările în școli înainte de debutul noului an școlar. “Săptămâna viitoare,vor avea loc controale în toate unitățile de învățământ. Azi, la ora 11:00, vom avea o întâlnire cu șefii tuturor instituțiilor implicate în aceste verificări. Este vorba de Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență, Jandarmi, Poliție, Direcția de Sănătate Publică. Vom stabili câteva direcții care trebuiesc urmărite, în așa fel încât anul școlar să înceapă în condiții bune pentru toți copiii. În plus, vreau să port o discuție cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj și, ulterior, cu primarii din județ pentru ca, în anul școlar următor, să fie eliminate disensiunile dintre edili și directorii de școli. Sunt locuri unde există anumite frecușuri și au de suferit copiii”, a conchis reprezentantul guvernului în teritoriu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button