ANPC lovește dur lanțul alimentar: amenzi de peste 1 milion de lei, produse retrase și activități suspendate
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a declanșat o amplă serie de controale la nivel național, vizând comercianții de produse de origine animală din zone cu tradiție agroalimentară, în urma cărora au fost descoperite nereguli grave și au fost aplicate sancțiuni de peste un milion de lei.
Acțiunile de control s-au desfășurat în perioada 23–25 iunie și au avut ca obiect verificarea modului de comercializare a produselor și respectarea legislației privind informarea corectă a consumatorilor.
În urma verificărilor, inspectorii ANPC au aplicat 263 de amenzi, în valoare totală de peste 1.000.000 de lei, și 155 de avertismente.
De asemenea, au fost dispuse măsuri ferme: produse neconforme în valoare de peste 118.000 de lei au fost retrase definitiv de la vânzare, iar alte produse, estimate la peste 61.000 de lei, au fost oprite temporar de la comercializare. Totodată, activitatea a doi operatori economici a fost suspendată până la remedierea deficiențelor.
Potrivit inspectorilor, cele mai grave probleme constatate au fost legate de inducerea în eroare a consumatorilor privind originea geografică a produselor, precum și utilizarea unor denumiri neconforme cu documentele de proveniență. În unele cazuri, etichetarea crea așteptări false privind calitatea sau modul de procesare al alimentelor.
De asemenea, au fost descoperite nereguli în ceea ce privește depozitarea, cu nerespectarea temperaturilor pentru lactate, carne și ouă. O parte dintre produse nu aveau elemente de identificare, erau ambalate necorespunzător sau nu conțineau informațiile obligatorii privind originea, specia, data-limită de consum ori cantitatea netă.






