News

Un bătrân a ajuns la spital după ce a fost bătut de trei adolescenți

Atac de o agresivitate ieșită din comun asupra unui bătrân în vârstă de 70 de ani din Cluj-Napoca! Trei băieți, cu vârste între 13 si 15 ani, au intrat în curtea casei lui ca să fure, iar când pensionarul i-a surprins, a fost bătut crunt.

Cei trei suspecți, toți adolescenți, au încercat să intre în curtea casei la căderea serii. Este vorba despre doi frați, de 15 si 13 ani, ți un prieten al celui din urmă, de aceeași vârstă. L-au zărit pe bătrân, și au dat înapoi. Au revenit, însă, aproape de miezul nopții.

Potrivit procurorilor, bătrânul a auzit zgomote și i-a surprins pe cei trei. Le-a cerut să plece imediat. În acel moment, băiatul de 15 ani a început să îl lovească cu pumnii și cu obiect dur în cap, până când bătrânul a căzut la pământ.

Victima a rămas în stare de inconștiență, iar adolescentul a luat un televizor din locuință și a fugit, împreună cu ceilalți doi băieți.

Poliția le-a dat rapid de urmă. Adolescentul de 15 ani a fost arestat preventiv pentru tălhărie și tentativă de omor.

Ceilalți doi minori nu răspund penal, însă ancheta continuă în acest caz. Pe de altă parte, bătrânul este acum în stare stabilă, dar are nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button