News

Un apreciat polițist de lângă Gorj s-a stins după o luptă grea cu o boală incurabilă

Comunitatea polițiștilor mehedințeni este în doliu după pierderea fostului coleg Claudiu Bebec, un om respectat, apreciat și iubit de toți cei care l-au cunoscut. Fost polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, Claudiu s-a stins din viață după ce a dus o luptă dură cu o boală incurabilă.

Claudiu Bebec a fost un profesionist dedicat, cunoscut pentru discreția și căldura sa umană. Ani la rând, și-a făcut datoria cu seriozitate, câștigând respectul colegilor și al comunității.

„Dumnezeu să te odihnească în liniște și pace, coleg și prieten drag, Bebec Claudiu!”, a transmis un fost coleg, vizibil marcat de pierderea suferită.

Plecarea sa fulgerătoare a lăsat în urmă o familie îndurerată, prieteni care l-au iubit sincer și colegi care spun că nimic nu va mai fi la fel fără el.

Unul dintre cele mai emoționante mesaje vine din partea unei persoane apropiate:

„A plecat la stele un om care îmi dădea sfaturi parentale cu mult înainte de a fi părinte… Îmi amintea mereu că dacă vrei, poți, n-are legătură decât cu tine. Mi-ar fi plăcut să te văd îmbătrânind altfel decât ceilalți, la casa aia de pe malul Dunării.”

Claudiu Bebec rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut ca un om deosebit, un coleg pe care te puteai baza și un prieten adevărat.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button