News

Accident bizar la o cursă de raliu. A intrat cu mașina direct într-o vacă cu 130 de km/h

Un accident bizar a avut loc la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC).

Românul Simone Tempestini, campionul național absolut la raliuri, a fost protagonistul unui accident nemaîntâlnit în etapa de la Roma a Campionatului European de Raliuri.

Accidentul s-a petrecut pe a opta probă specială a competiției, într-o zonă în care accesul se făcea extrem de greu, în partea stângă fiind o râpă, iar în dreapta era muntele.

De nicăieri, o vacă a pătruns pe traseu chiar în fața mașinii pilotate de Tempestini, iar pilotul nu a mai putut evita coliziunea. Din fericire, Tempestini și Sergiu Itu, copilotul său, au scăpat nevătămați.

Totuși, aceștia au fost obligați să abandoneze cursa, deși inițial au încercat să continue. Motivul a fost că mașina suferise daune prea severe.

”Îmi pare foarte rău pentru animal, dar a fost imposibil să îl evit. A apărut imediat după un viraj și nu am mai avut timp să încetinesc.

Aveam aproximativ 130 km/h în acel moment. Atât eu, cât și Sergiu (n.r. Sergiu Itu, copilotul) suntem bine, dar din păcate a trebuit să ne oprim aici”, a declarat Tempestini, potrivit eurosport.ro.

În urma incidentului, aautoritățile locale au deschis o anchetă pentru a stabili cine este proprietarul animalului și cum a ajuns acesta într-o zonă interzisă, cu reguli stricte de securitate.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button