Municipiul Târgu Jiu se pregătește pentru o serie de ceremonii militare și comemorative de amploare, organizate luni, 1 decembrie 2025, cu prilejul înmânării Drapelului de Luptă Batalionului 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu” și al celebrării Zilei Naționale a României.
Instituția Prefectului – Județul Gorj anunță că evenimentele vor reuni autorități locale, reprezentanți ai structurilor militare și numeroși participanți.
Manifestările vor debuta la ora 12:00, în Piața Prefecturii, la Mausoleul „Ecaterina Teodoroiu”, unde vor fi depuse coroane în memoria eroinei de la Jiu. Ceremonia va avea loc în prezența autorităților județene și locale, a reprezentanților Garnizoanei Târgu Jiu și ai structurilor din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională.
Ulterior, atmosfera solemnă se va muta pe Bulevardul Constantin Brâncuși, în fața Stadionului Municipal „Constantina Diță”, unde, începând cu ora 13:30, va avea loc ceremonialul militar-religios de înmânare a Drapelului de Luptă Batalionului 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu”.
Momentul va cuprinde primirea raportului de către oficialul prezent, trecerea în revistă a formației, sosirea drapelului de luptă și prezentarea onorului, urmate de oficierea serviciului religios și citirea Decretului prezidențial de acordare a drapelului.
Punctul culminant va fi înmânarea Drapelului de Luptă comandantului unității, urmată de defilarea comandantului și a gărzii drapelului, introducerea drapelului în formație și alocuțiunea oficială privind importanța acestui simbol militar.
La ora 13:55 va începe cea de-a doua parte a evenimentului, dedicată Zilei Naționale a României. Ceremonialul va include intonarea Imnului Național, slujba religioasă în memoria eroilor Neamului, discursuri ale oficialităților locale și județene, precum și constituirea dispozitivului de defilare.
În cadrul paradei militare, vor defila detașamentele Batalionului 24 Infanterie, Jandarmeria Gorj, efective și tehnică aparținând IPJ Gorj, IJJ Gorj, ISU Gorj, Salvamont, Garda Drapelului de Luptă și Garda de Onoare, în acordurile muzicii militare.
Pe întreaga durată a manifestărilor, între orele 12:00 și 15:00, în parcarea Stadionului „Constantina Diță” va fi deschisă o amplă expoziție de tehnică și echipamente militare și de intervenție, realizată cu sprijinul Batalionului 24 Infanterie, IPJ, IJJ, ISU și Salvamont Gorj.






