EvenimentNews

Furturi în serie descoperite de polițiștii din Motru!


Un bărbat de 43 de ani, din județul Mehedinți, a ajuns în arestul IPJ Gorj după ce polițiștii din Motru l-au prins cu bunuri furate din trei autoturisme. Suspectul, observat cu un comportament suspect în zona Roșiuța, nu a putut justifica proveniența obiectelor găsite asupra sa.

“La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 12:10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au efectuat verificări, după ce au observat, pe raza localității Roșiuța o persoană de sex masculin, cu un comportament suspect și care nu își justifica prezența în zonă.

Astfel, polițiștii au identificat un bărbat de 43 de ani, din comuna Bala, județul Mehedinți, iar în urma controlului corporal, au fost identificate asupra acestuia, mai multe bunuri, inclusiv o sumă de bani, a cărei proveniență nu a putut să o justifice.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au probat activitatea infracțională a bărbatului, cu privire la trei fapte de furt din auto prin efracție, săvârșite în noaptea de 11/12 octombrie a.c., autoturismele fiind parcate pe raza localităților Roșiuța și Broșteni, județul Mehedinți.

Față de acesta s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fiind luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, față de acesta, precum și a introducerii în arestul IPJ Gorj.

Astăzi, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri corespunzătoare”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button