News

Trecerea pe sub masă, în Vinerea Mare: semnificație!

Vinerea Mare este una dintre cele mai importante și încărcate de simbolism zile din calendarul ortodox. În această zi, credincioșii obișnuiesc să meargă la biserică pentru a participa la Denia Prohodului și pentru a trece pe sub masă, un gest profund simbolic legat de patimile și moartea Mântuitorului.

Credincioșii care trec pe dedesubt o fac în semn de smerenie, credință și participare simbolică la moartea și îngroparea Mântuitorului.

Oricine poate trece pe sub masă în Vinerea Mare. Ritualul este deschis tuturor credincioșilor care vin cu suflet curat și cu dorința sinceră de pocăință și rugăciune. Nu există interdicții în acest sens, însă este important ca trecerea să fie făcută cu respect, în liniște și fără grabă. În unele zone din țară, oamenii aduc flori pe care le așază pe masă sau în jurul epitafului, ca semn de recunoștință și iubire față de jertfa Mântuitorului. Unii credincioși trec pe sub masă o singură dată, închipuind unicitatea jertfei Fiului lui Dumnezeu, iar alții trec pe sub masă de trei ori, în amintirea celor trei zile în care trupul lui Hristos a șezut în mormânt.

Fie o singură dată, fie de trei ori, important este că atunci când fac acest gest al smereniei și al credinței, credincioșii să știe că, prin acest lucru, ei închipuie în trupul și viață lor moartea și punerea în mormânt a lui Hristos. Pentru toți creștinii, trecerea pe sub masa din Vinerea Mare este un moment care îi apropie de Dumnezeu, încununând perioada postului și a rugăciunilor. Se spune că cine va face acest lucru, își va îndeplini toate dorințele, chiar și pe cele mai imposibil de realizat.

Se crede că persoanele care au dureri de spate și vor să aibă parte de belșug, trebuie să facă acest gest, alături de cei care suferă de dureri de cap și nu văd bine.

Tot pentru vederea bună, credincioșii se șterg la ochi cu colțul sfântului Epitaf, înainte de a trece pe sub masă. Potrivit tradiției, în Vinerea Mare, imediat ce v-ați trezit, e bine să călcați pe o bucată de fier, în speranța că nu vă veți mai lovi tot anul.

Vinerea Mare este o zi de post negru pentru cei care pot ține această rânduială, adică fără mâncare și fără apă până seara, în semn de respect față de suferințele Domnului.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button