News

Transport ilegal de deșeuri oprit de comisarii Gărzii de Mediu și DIICOT


În timpul operațiunii organizate de DIICOT duminică, 08.10.2023, pe un amplasament aflat lângă punctul de frontieră de la Oradea, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au descoperit mijloace de transport de mare capacitate (TIR-uri) parcate, încărcate cu deșeuri amestecate (cu aspect și miros de deșeuri municipale amestecate), pentru care nu exista documentație conformă întocmită și nici acceptul autorităților competente.

“La o scurtă verificare, s-a stabilit că accesul acestor transporturi pe teritoriul României a fost refuzat anterior, însă s-a reușit introducerea lor în țară în mod ilegal. Întrucât deșeurile au fost depistate pe teritoriul României, se aplică o procedură clară de investigare a tuturor împrejurărilor prin care acestea au pătruns în România, trasabilitatea reală, precum și modalitatea de returnare în țările de expediție.
Deșeurile au fost conduse la locul prezentat în documente ca instalație de destinație, unde se derulează cercetări amănunțite. Cantitățile de deșeuri sunt puse în siguranță, pe parcursul cercetărilor penale în curs, urmând a se proceda în consecință, inclusiv după informarea autorităților competente omoloage din țările de expediție a deșeurilor”, se arată pe Pagina Gărzii Naționale de Mediu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button