Tragedie! Ultimele clipe din viața lui Alexandru, tânărul a cărui viață i-a fost curmată în Olanda de alți români
Un tânăr din Iași a murit în Olanda la scurt timp după ce s-a mutat acolo, bătut crunt de mai mulți români care i-ar fi furat 500 de euro.
Familia îndurerată din județul Iași a început o campanie de strângere de fonduri pentru repatrierea corpului. Alexandru avea 27 de ani și a fost bătut până la moarte de alți români, chiar în prima zi de muncă.
Un tânăr a murit bătut de români în Olanda
Originar din Pașcani, Alex visa la o carieră din muzică, însă acum din visele sale nu a mai rămas nimic. Familia speră că până la urmă se va face dreptate, deși cazul e complicat.
Alexandru, căruia amicii și familia îi spuneau Nyx, s-a mutat în Almelo, Olanda, pe 13 octombrie 2022. Fiind nou în această țară și în căutarea unui loc de muncă, Alex s-a mutat în chirie alături de alți români, așa cum fac mai toți cei plecați la muncă în străinătate.
Doar că, după ce a dormit acolo o noapte a realizat că îi lipseau 500 de euro din portofel și a vrut să afle cine e responsabil. În timpul unui grătar cu ceilalți colegi de casă, muncitori români în construcții, Alex l-a confruntat pe cel pe care-l bănuia că i-a furat banii, conform Pro TV.