Tragedie de Crăciun: Cele trei persoane decedate în județul vecin sunt nora, fiul și nepotul viceprimarului din localitate!
Trei persoane au decedat în prima zi de Crăciun, 25 decembrie 2023, în localitatea Vaideeni. Este vorba despre un bărbat de 32 de ani, o femeie de 26 de ani și un minor de 7 ani, toți din localitatea Vaideeni, autorități având suspiciune că moartea lor a fost cauzată de o intoxicație cu monoxid de carbon.
Cele trei persoane decedate sunt fiul, nora și nepotul viceprimarului comunei Vaideeni, Cornel Vasile Ichim.
„ISU VL – intoxicare – 3 persoane decedate, în localitatea Vaideeni.
Cu puțin timp în urma am fost solicitați sa intervenim pentru deblocarea unor persoane, posibil intoxicate, în localitatea Vaideeni, sat Marita. Alocate 1 ASAS de la PL Horezu si 1 SMURD de la Statia Grădiștea, precum și o ambulanță SAJ.
Din nefericire, la locul evenimentului s-au descoperit 3 victime (1 minor si 2 adulti), care prezentau leziuni incompatibile cu viata. A fost declarat decesul de către echipajul SAJ.
Cauza probabilă: intoxicare cu monoxid de carbon”, spun reprezentanții Isu Vâlcea.
„Nu există cuvinte pentru o asemenea tragedie! Trei suflete minunate au plecat la îngeri pentru a-l veghea pe Iisus, într-o zi mare! Suntem alături de viceprimarul comunei Vaideeni Ichim Vasile Cornel cu tot sufletul și dragostea noastră! Știm că trece printr-o suferință nemăsurabilă, dar îi dorim multă putere de a continua și de a spera! Sincere condoleanțe!”, scriu reprezentanții primăriei locale.