News

Ucigașul care a violat și omorât o femeie în urmă cu 26 de ani a fost prins abia acum!

Procurorii de la Parchetul General au reţinut un bărbat acuzat că, în urmă cu 26 de ani, a violat şi ucis o femeie, într-un sat din judeţul Tulcea, potrivit Agerpres.

Presupusul autor al crimei a fost prins după zeci de ani, în urma efectuării unei expertize genetice.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în noaptea de 25/26 iulie 1999, într-un sat din judeţul Tulcea, inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămate, unde, prin exercitarea unor acte de violenţă/constrângere, a întreţinut un raport sexual cu aceasta.

Ulterior, pentru a împiedica victima să ţipe/facă zgomot şi să alarmeze vecinii/trecătorii, precum şi pentru a ascunde săvârşirea infracţiunilor de viol şi violare de domiciliu, inculpatul a exercitat în continuare acte de violenţă gravă asupra acesteia.

Multiplele leziuni traumatice grave suferite au provocat decesul persoanei vătămate, în vârstă de 75 de ani, aceasta fiind găsită în dimineaţa zilei de 26 iulie 1999, dezbrăcată, sub un pat metalic aflat în locuinţă”, anunţă Parchetul General într-un comunicat de presă.

Bărbatul a fost reţinut şi va fi dus în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button