TikTok a deschis firmă în România
Tik Tok Information Technologies Limited, cu sediul în Marea Britanie, una dintre subsisiarele companiei-mamă din China, a înfiinţat o sucursală în ţara noastră.
Firma se numeşte Tik Tok Romania, are un capital social de 5.000 de lei şi furnizează alte activităţi de servicii privind IT.
Firma din România va fi administrată de Laura Andreea Savu, potrivit datelor ONRC consultate de Economica.net în Monitorul Oficial.
În mai 2025, TikTok a început recrutarea unui manager relații guvernamentale și politici publice în România. Rolul face parte din echipa globală de Public Policy & Government Affairs a companiei și vizează gestionarea riscurilor politice, legislative și de reglementare, precum și construirea unui mediu favorabil inovației și dezvoltării afacerii.