News

Două generații, aceeași uniformă: moment emoționant la IPJ, la pensionarea unui agent de poliție

Un moment cu o puternică încărcătură emoțională a avut loc în cadrul unei ședințe festive organizate la Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, unde un agent de poliție, ieșit recent la pensie, a fost felicitat într-un mod cu totul special: de propria fiică, colegă de uniformă.

Este vorba despre Mugurel, care și-a încheiat activitatea profesională la Centrul Operațional, și despre fiica sa, Paula, angajată în cadrul Compartimentului Juridic al IPJ Maramureș.

Tatăl și fiica au fost colegi de instituție, împărtășind aceeași profesie și aceleași valori fundamentale ale meseriei de polițist. Seriozitatea, implicarea, empatia și spiritul de camaraderie i-au definit pe amândoi, iar sprijinul reciproc nu a lipsit niciodată. Până de curând, cei doi au parcurs același drum zilnic spre serviciu, într-o relație profesională și personală bazată pe respect și încredere.

Momentul pensionării a fost marcat de emoții puternice, priviri încărcate de semnificație și zâmbete încurajatoare, simbolizând o predare de ștafetă între generații. Primele lecții despre ce înseamnă să fii polițist au fost transmise Paulei chiar de tatăl său, care i-a fost model atât în familie, cât și în carieră.

Conducerea unității, prin comisarul-șef de poliție Daniel Ovidiu Cătană, i-a felicitat pe amândoi, apreciind caracterul inedit al momentului:„Mulți dintre noi ne-am dori să transmitem copiilor dragostea pentru această vocație. Îți mulțumim, Mugurel, că ai reușit, atât ca tată, cât și ca polițist, să fii un model.”

Drumul profesional continuă acum pentru fiică, care va duce mai departe valorile primite și va construi, pas cu pas, propria carieră în Poliția Română.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button