Târgujienii, așteptați la audiențe de consilierii PNL
Consilierii PNL din Târgu-Jiu vor ține audiențe cu târgujienii la sediul Partidului Național Liberal timp de trei zile pe săptămână.
Aleșii liberali de la municipiu au stabilit un grafic, urmând ca, timp de 3 zile pe săptămână, în anumite intervale orare, de marți până joi, să discute cu oamenii. Delia Răuț, consilier municipal PNL, afirmă că fiecare problemă va fi transmisă mai departe, urmând să fie realizate și proiecte de hotărâre de consiliu local pentru a rezolva problemele pe care le vor semnala târgujienii.
“Am hotărât, împreună cu colegii care suntem prezenți în consiliul local din partea Partidului Național Liberal, să avem zilnic întâlniri cu cetățenii, pentru că dumnealor ne-au votat și vrem să le ascultăm problemele. Vrem să le ascultăm problemele în funcție de zone. Noi vom merge și pe teren, dar poate că nu ajungem fix la persoanele care au ceva să ne transmită. Fiecare problemă o vom transmite și noi mai departe și poate va fi un proiect de hotărâre prin care vom realiza ceva pentru dumnealor. Eu zic că se poate. Sigur. Noi avem anumite probleme strânse de atunci din perioada campaniei electorale, dar între timp poate sunt și altele noi. Sigur, programul nostru va ajunge la dumnealor și dacă au vreo problemă, ne vor contacta”, afirmă Delia Răuț.
Consilierul local liberal, aflat la primul mandat, speră la o colaborare bună, în următorii ani, cu administrația PSD a municipiului Târgu-Jiu.