Târgu Jiu: Șofer băut provoacă accident și agresează un tânăr în trafic – alcoolemie de 1,28 mg/l
În această seară, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Incidentul a avut loc pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu din municipiu.
„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 54 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din localitate, ar fi intrat în coliziune cu un troleibuz care circula regulamentar în fața sa, în urma impactului rezultând doar pagube materiale.
În urma testării bărbatului de 54 de ani cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1,28 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, acesta fiind ulterior condus de polițiști la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul a lovit cu pumnii un tânăr, în vârstă de 24 de ani, participant la traficul rutier, fiind întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.