News

Ex-soția unui fost politician de Gorj: „Sunt pregătită să fiu fericită, să iubesc”

După despărțirea oficială de Victor Ponta, Daciana Sârbu privește înainte cu încredere și vorbește fără ocolișuri despre procesul prin care a trecut pentru a-și recăpăta echilibrul și dorința de a iubi din nou.

Fosta soție a fostului premier mărturisește că divorțul nu reprezintă pentru ea un eșec, ci mai degrabă o etapă firească, încheiată cu recunoștință pentru anii petrecuți împreună.

Căsătoriți 19 ani, Daciana și Victor au crescut împreună trei copii: Irina, fiica lor biologică, Andrei, fiul lui Victor dintr-o relație anterioară, și Maria, fetița pe care au adoptat-o. În primăvara lui 2025, după luni în care apăreau separat la evenimente, cei doi au confirmat oficial divorțul.

Daciana a ales să vorbească public despre perioada de după despărțire și despre cum a reușit să-și păstreze echilibrul emoțional:

„Tu cu tine trebuie să treci peste, să nu consideri că e un eșec și să vezi că au fost ani foarte frumoși și că a fost o etapă care s-a încheiat și că nu e eșecul vieții tale că nu ai dus la bun sfârșit. Și nu e o cruce de dus. Până la urmă, sunt etape și profesionale, și personale, toată viața te duci pe tine și atât.

Și ar fi preferabil să fii bine cât poți, iar atunci când nu ești bine într-un context, într-o relație, într-o căsnicie, să faci ceva să oprești, pentru că acel „nu mi-e bine” la un moment dat se vede din toate punctele de vedere și sunt situații în care ajungi să te și îmbolnăvești. (…)

Da, e această presiune, care de fapt, real, când ești tu cu tine nu contează. Poți să te reinventezi și s-o iei de la capăt la orice vârstă și oricum. Sunt pregătită să fiu fericită, să iubesc și să fiu bine”, a spus ea în podcastul Shero, realizat de Alessandra Stoicescu.

 

Fosta europarlamentară a dezvăluit și că a reușit să gestioneze discret separarea de fostul premier:

„Am gestionat (divorțul, n.r.) cu un an înainte, cumva, și faptul că după un an a fost și public… am așteptat să treacă valul știrii și cam atât. A fost mult mai ușor că în toată perioada asta nu s-a aflat și nu s-a aflat pentru că noi am fost în acest echilibru și ne-am sfătuit și ne-am coordonat.

De obicei, se află când unul dintre parteneri se plânge sau face ceva. În cazul nostru, nu s-a întâmplat asta și atunci faptul că a apărut știrea după un an era doar o știre.”

Întrebată cum au reacționat fetele la vestea divorțului, Daciana a subliniat că relația cu copiii nu a avut de suferit:

„Nu s-a schimbat viața, din fericire suntem norocoase că nu suntem în situația în care să avem vreun război, să fim în conflict, să ne urâm… Maria (n. red. fetița adoptată) petrece la fel de mult timp cu noi, se bucură de momentele în care e doar cu el mai mult acum și l-a câștigat pentru ea pentru o perioadă mai lungă.”

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button