EvenimentNews

Tânăr din Stejani, rănit după ce s-a răsturnat cu mașina

La data de 9 martie a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apelul 112, de un participant la trafic, cu privire la faptul că pe raza comunei Stoina, a avut loc un eveniment rutier cu victimă. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, care au stabilit faptul că în timp ce un tânăr de 19 ani, ani, din comuna Stejari, conducea un autoturism, pe DN 6 B, din direcția Crușeț către Stoina, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi părăsit partea carosabilă în partea dreaptă a sensului de deplasare, intrând în coliziune cu mai mulți copaci, după care s-a răsturnat.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care se afla singur în autovehicul, acesta fiind transportat, de un echipaj al ambulanței, la spital, pentru investigații medicale.

Conducătorul nu a putut fi testat cu aparatul etilometru, din cauza stării medicale, urmând a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei posibile alcoolemii. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button