News

Primarul-cântăreț a urcat la volanul TIR-ului cu asfalt! Spectacol total lângă Padeș! FOTO

Momente rar întâlnite într-o administrație locală din România! Locuitorii din Baia de Aramă au avut parte de o apariție de senzație după ce primarul Ionuț Tudorescu a lăsat biroul și actele administrative pentru a urca direct la volanul unui TIR încărcat cu asfalt, implicându-se personal în lucrările de modernizare a drumurilor din localitatea Brebina.

Edilul nu s-a limitat doar la condusul camionului de mare tonaj. Cunoscându-se faptul că înainte de administrație a cochetat serios cu muzica de petrecere și lăutăria, primarul a transformat cursa cu asfalt într-un adevărat show, fredonând o melodie populară.

Imaginile postate pe rețelele de socializare au devenit rapid virale. În videoclip, edilul apare în costum la volanul camionului, transportând materialele necesare asfaltării.

„Puțini știu că, dincolo de administrație, am avut mereu o pasiune pentru camioane și pentru munca adevărată, făcută pe teren. Astăzi, am avut bucuria de a îmbina această pasiune cu responsabilitatea pe care o am față de comunitate”, a transmis Ionuț Tudorescu pe pagina sa de Facebook.

Scenele au stârnit valuri de comentarii, iar mulți localnici spun că nu au mai văzut până acum un primar care să conducă personal camionul cu asfalt și să cânte în timp ce merge spre șantier.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button