News

Un manager Lidl a murit într-un teambuilding organizat de companie


Un teambuilding care ar fi trebuit să însemne relaxare și voie bună s-a transformat rapid într-o tragedie. Un bărbat în vârstă de 49 de ani, angajat al companiei Lidl România, a murit în timpul unei activități montane organizate în cadrul unui eveniment dedicat echipei de management.

Cazul a șocat colegii, apropiații și întreaga comunitate din mediul online, mai ales că bărbatul urma să-și serbeze aniversarea chiar în ziua în care și-a pierdut viața. Moartea sa a stârnit suspiciuni și o avalanșă de reacții în social media.

„Polițistii din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov efectuează cercetări într-un dosar penal, pe care l-au întocmit la data de 04 iunie a.c., după ce, în jurul orei 20.00, au fost sesizați, de către reprezentanții Salvamont Poiana Brașov, cu privire la faptul că, în masivul Postăvarul, o persoană a decedat.

Față de aspectele semnalate, a fost constituită o echipă operativă, care s-a deplasat în zona indicată, respectiv pe poteca montană numită „Drumul Roșu – Kanzel” din stațiune, unde a fost găsită o persoană fără semne vitale.

Persoana decedată a fost identificată ca fiind un bărbat, de 49 de ani, domiciliat în municipiul București, care, anterior survenirii decesului, ar fi relatat persoanelor cu care se deplasa pe o potecă montană, că nu se simte bine.

Corpul a fost ridicat, preluat și transportat de către lucrători din cadrul Serviciului de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei care a dus la producerea decesului”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov, potrivit fanatik.ro.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button