Probleme cu banii la o primărie din Gorj. Ce s-a întâmplat cu salariile
Primăria comunei Stoina se confruntă cu probleme financiare. Salariile funcționarilor pe luna trecută au fost achitate cu dificultate.
Primarul comunei Stoina, Laurențiu Anghel, a fost nevoit să ia măsuri de reducere a cheltuielilor pentru a putea achita salariile angajaților pe luna trecută. Edilul așteaptă ca guvernul să facă cât mai repede o rectificare bugetară prin care să-i fie asigurate fondurile necesare pentru funcționarea primăriei până la sfârșitul anului. “Situația este una destul de greoaie în ce privește bugetul localității, întrucât întâmpinăm anumite probleme. Deja, luna trecută, ne găsise aproape fără bani de salarii sau nu am avut în totalitate banii pentru toate salariile. Avem și însoțitori ai persoanelor cu handicap, foarte mulți, zic eu, față de anii anteriori, și acolo trebuie să anticipăm noi mare parte din bani. De altfel, se apropie sfârșitul de an, se elucidează multe din consultanțele pe proiectele pe care le avem, pe dirigențiile de șantiere, de multe alte plăți pe care sper să le rezolvăm într-o oarecare măsură. Am tăiat banii de peste tot, de pe la culte, de peste tot ce avem prevederi bugetare, să putem să ne mai lungim un pic cu fondurile pentru salarii, în primul rând. Vor fi, probabil, și anumite societăți care vor primi amânarea plăților, dacă primim clemența dumnealor, pentru că e destul de greu. Sper să amânăm anumite consultanțe care pot să suporte o amânare. Poate, pe următorul semestru ne vom regla un pic, poate mai vine ceva de la guvern, nu știu asta”, spune Laurențiu Anghel.