News

Alertă la Școala de Poliție din Câmpina! Un urs a fost prins chiar în curtea instituției

Momente tensionate la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, după ce un urs brun a fost capturat chiar în incinta instituției de învățământ.

Animalul sălbatic fusese observat de mai multe ori în zona școlii și în apropierea clădirilor, iar autoritățile au decis să intervină de urgență pentru a preveni o posibilă tragedie.

Operațiunea s-a desfășurat miercuri seară, după ce reprezentanții școlii au alertat autoritățile printr-un apel la 112. La fața locului au ajuns polițiști și echipaje ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova.

Pentru capturarea animalului a fost amplasată o cușcă specială autorizată, iar intervenția s-a încheiat cu succes, ursul fiind prins fără incidente.

Autoritățile au transmis că animalul este în siguranță și urmează să fie relocat într-o zonă adecvată, conform normelor privind protecția faunei sălbatice.

Reprezentanții IPJ Prahova au precizat că intervenția a avut rolul de a proteja atât oamenii, cât și animalul, recomandând cetățenilor să nu se apropie de urși și să anunțe imediat autoritățile în cazul unor astfel de apariții.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button