EvenimentNews

A ieșit la „vânătoare” în toiul nopții, dar polițiștii i-au stricat planurile! Ce a pățit bărbatul din Rovinari prins la furat


Un bărbat de 33 de ani, din Rovinari, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins în flagrant, în noaptea de 30 septembrie, în timp ce încerca să sustragă bunuri dintr-un autoturism. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru tentativă la furt calificat.

”La data de 30 septembrie a.c., polițiști de cercetare penală ai poliţiei judiciare din cadrul Poliției Orașului Rovinari au continuat urmărirea penală faţă de un bărbat de 33 de ani, din localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, faţă de acesta fiind luată măsura reţinerii pentru de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Amintim că, la data de 30 septembrie 2026, în jurul orei 01:25, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari l-au surpins pe bărbat, în timp ce încerca să sustragă bunuri dintr-un autoturism.

Acesta a fost imobilizat și condus la sediul poliției, iar în urma controlului corporal efectuat de polițiști asupra sa, nu au fost identificate bunuri care să nu îi aparțină.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button