News

Un TIR a luat foc pe centură. FOTO

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin chiar acum pentru stingerea unui incendiu izbucnit la cabina unui autocamion aflat pe centura Vâlcele-Apahida.

Potrivit primelor informații, focul se manifestă generalizat, fiind afectată în totalitate cabina vehiculului.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar șoferul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Autocamionul transporta ciment, însă materialul nu a fost afectat de flăcări, conform evaluărilor preliminare.

La fața locului intervine un echipaj de pompieri, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită de specialiști.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button