EvenimentNews

Doi bărbați reținuți după ce ar fi ucis cu intenție câinele unei familii din Gorj! Ancheta scoate la iveală un gest de cruzime extremă

Gest șocant în comuna Turcinești, județul Gorj! Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii de la Protecția Animalelor, fiind acuzați că au pătruns în curtea unei locuințe și au ucis cu intenție câinele unei familii. Deși cadavrul animalului nu a fost găsit, ancheta a dus rapid la identificarea suspecților. Unul dintre aceștia va fi prezentat astăzi în fața procurorilor. Poliția a deschis un dosar penal pentru uciderea animalelor fără drept, faptă pedepsită dur de lege.

“La data de 4 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați prin apelul 112, de un bărbat, din comuna Turcinești, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței soacrei sale și au ucis câinele ce aparține familiei.

La fața locului s-au deplasat polițiști specializați din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, care au efectuat cercetarea locului faptei, însă, în curtea locuinței, nu a fost identificat cadavrul exemplarului canin.

În cauză s-a întocmit dosarul penal privind săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept.

În continuarea cercetărilor, polițiștii au identificat doi bărbați, bănuiți de săvârșirea faptei.

Ieri, polițiștii Biroului de Protecție a Animalelor au luat față de aceștia măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind introduși în arestul IPJ Gorj, urmând ca la data de 21.05.2025, unul dintre cei doi bărbați să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg Jiu, cu propuneri legale”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button