Ajutor din partea salvamontiștilor pentru 7 persoane
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 6 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel: 1 apel pentru Salvamont Vâlcea, 1 apel pentru Salvamont Cluj, 1 apel pentru Salvamont Gorj, 1 apel pentru Salvamont Râșnov, 1 apel pentru Salvamont Hunedoara, 1 apel pentru Salvamont Bihor.
În cazul acestor intervenții, au fost salvate 7 persoane. Dintre acestea, o persoană a fost predată Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital și o persoană a fost predată elicopterului SMURD pentru a fi transportată la spital. Din păcate a fost și un caz preluat de către Serviciul IML.
S-au primit și 15 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.
Foto cu caracter ilustrativ.