News

Legea nu-i mai scapă pe agresorii sexuali ai copiilor: orice atingere va fi pedepsită

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat o decizie esențială pentru interpretarea unitară a legii penale în cazul agresiunilor sexuale asupra minorilor. Prin Decizia nr. 189/2025, ÎCCJ a admis o sesizare privind dezlegarea unei chestiuni de drept și a stabilit că nu este necesar ca, în cazul acestei infracțiuni, să fie dovedit scopul obținerii unei satisfacții sexuale.

”În data de 19 mai, ÎCCJ a admis prin Decizia nr. 189/ 2025 sesizarea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă în cazul infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, prevăzută de dispozițiile art. 219^1 alin. 1, 1^2 şi 3 lit. a) şi b) din Codul Penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate a faptei este necesară și îndeplinirea condiției privind urmărirea scopului obținerii unei satisfacții sexuale.”

Astfel, Înalta Curte a stabilit ca “ in cazul infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, prevăzută de art. 219^1 alin. 1, alin. 1^2 și alin. 3 lit. a) și b) din Codul Penal, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii nu este necesară și îndeplinirea condiției privind urmărirea scopului obținerii unei satisfacții sexuale. Decizia va fi obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial”. 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button