Accident șocant la Târgu Jiu! Un șofer cu alcoolemie uriașă a lovit un pieton și a fost reținut
Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, în municipiul Târgu Jiu. Un șofer în vârstă de 59 de ani a fost reținut de polițiști după ce a accidentat un pieton, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, accidentul s-a produs în jurul orei 00:30, pe strada Barajelor. Din primele cercetări a reieșit că bărbatul aflat la volan ar fi acroșat un pieton de 44 de ani, din Târgu Jiu, care s-ar fi angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis și nemarcat corespunzător.
În urma impactului, pietonul a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar în urma administrării probatoriului au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.






