Iarna a revenit în forță cu ninsori și strat de zăpadă, în mai multe judeţe
După o zi cu temperaturi de mai, adică 21 de grade, peste noapte, vremea s-a răcit şi mai mult. Aproape toată ţara este sub cod galben de ninsori, viscol şi vânt puternic.
În Pasul Tihuţa, care face legătura între Transilvania şi Bucovina, ninge viscolit de câteva ore, iar temperaturile au scăzut până la -2 grade Celsius. În afara carosabilului care este practicabil, stratul de zăpadă atinge însă circa 5 cm.
Pe parcursul nopţii, însă, zăpada şi-a făcut apariţia în mare parte din ţară. Sucevenii, de exemplu, par că mai degrabă aşteaptă Crăciunul, decât Paştele.
Utilajele de deszăpezire au lucrat la foc continuu. Când şoferii sperau că a venit vremea să se retragă, iarna s-a întors cu şi mai multă forţă.
Vremea rea a cuprins multe zone din ţară. A nins viscolit şi în judeţele Neamţ, Cluj, Maramureş şi Vâlcea. În staţiunea Voineasa e mai ceva ca în decembrie.
Codul galben de vreme rea a adus ploi torenţiale, însoţite de grindină, şi în judeţul Sălaj.
Iar în judeţul Maramureş, înainte de ninsori, au fost furtuni de vară cu tunete şi fulgere. Pompierii au intervenit rapid, după ce un molid a fost lovit de trăsnet şi a luat foc.
Meteorologii spun că ne aşteaptă câteva zile de iarnă.
„Informarea anunţă şi faptul că vom avea intensificări ale vântului tot în majoritatea regiunilor, dar şi că urmează o răcire şi ajungem la temperaturi, cel puţin nocturne, preponderent negative”, a declarat Mihai Timu, meteorolog ANM.
Vremea urmează să se mai încălzească de la mijlocul săptămânii viitoare, dar tot va fi mai frig decât în mod normal.