Și-au folosit copiii pentru a cerși. Minorii, preluați de Protecția Copilului
Un caz revoltător a fost descoperit de polițiștii din Călărași, care au reținut trei femei și un bărbat acuzați că și-ar fi folosit propriii copii minori pentru a obține bani din mila publicului.
Anchetatorii susțin că, în perioada septembrie 2025 – martie 2026, cele patru persoane ar fi apelat la compasiunea trecătorilor, deși erau apte de muncă, solicitând ajutor material și folosindu-se de prezența copiilor pentru a impresiona și sensibiliza oamenii.
Pentru documentarea activității infracționale, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au efectuat, la data de 19 iunie, trei percheziții domiciliare în municipiul Călărași, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași.
În urma descinderilor și a probelor administrate, au fost identificate persoanele cercetate: un bărbat de 33 de ani și trei femei cu vârste cuprinse între 19 și 34 de ani. Toți au fost reținuți pentru 24 de ore și conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași pentru audieri.
Ulterior, procurorii au dispus plasarea acestora sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În paralel, autoritățile au intervenit pentru protejarea copiilor implicați. Minorii au fost preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, urmând să fie evaluați de specialiști și să beneficieze de măsurile de protecție necesare.






